24.04.2020. Diary

Réka

Am 42 de ani și deja nu mai romanțez ideea de a avea un jurnal, nici conținutul acestuia.   

Deci, pot deține în acest scop un caiețel fabulos, de culoare vișinie, cu pagini gălbui și copertă ca de poveste, reprezentând un erudit sau un magician cu niște ochelari drăguți, o pălărie foarte înaltă, cu o carte imensă în față, pe care își odihnește mâinile aproape ireale, cu degete lungi-lungi. Stă într-un balon cu aer cald care se ridică sau coboară.  

Așa a fost să fie jurnalul meu, exact ca în cazul acelor relații pe alocuri neplăcute din majoritatea romanelor pe care le citeam noi, fetele tinere, cu scopul de a însuși corespunzător știința de a îmbrățișa pe deplin viitoarele noastre catastrofe, de a ne azvârli în ele..

Doar că acum știu și secretul păstrării unei cantități mari de secrete și în caz că cineva ar găsi obiectul, acest veritabil corpus delicti: un scris de mână incredibil, foarte aproape de o hidoșenie științifică. Ca de doctor, aș zice dacă aș dori să-mi romanțez rușinea.  

Oricum, adevărul este că realmente îmi place gândul unui jurnal cu o copertă eterică, având un conținut surprinzător, dar și dezolant, în anumite aspecte – frumusețe idealizată și urâțenie realistă, umăr la umăr. 

I’m 42 and I’m not romanticizing anymore the idea of having a diary, neither its contents. 

So, now I can have an amazing claret booklet for that purpose with yellowish pages and a fairytale-like drawing on its cover representing a scholar or a magician with very pretty eyeglasses, an immensely tall hat and a huge book on which he rests his almost unreal hands with long, long fingers. He is sitting in an ascending or descending hot-air balloon.

It was simply meant to be, just like all those nasty relationships in most of the novels we’ve read as young girls, with the purpose of assimilating properly the knowledge of how to fully engage in and embrace future catastrophes…

But now also know the secret of keeping a great deal of secrets even if somebody might find the object, the corpus delicti: having an unimaginably, almost scientifically awful handwriting. As doctors do, I could say if I would want to romanticise disgrace.

Despite all that, the truth is that I simply like the idea of a diary with an ethereal cover having a totally surprising and somewhat desolating content – idealistic beauty and realistic ugliness, side by side. 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.